nu vreau să frământ pâinea cuvintelor mele
vreau doar să aud
singură înstărită pe borul unei exegeze aride
cum îmi cântați voi scrisul anonim sincer puternic
cum îl strângeți în palme ca pe o suliță de șaman
cum vă ascundeți sub el ca sub ultimul scut
cum înălțați miracole în loc de blazoane
vreau să aud cum urlați la el
până sângerez surzesc înțeleg
până nu-l mai recunosc până vă calc
pe față corzi degete limbi
vreau să-l vindeți
ca niște negustori de vânt
s-a născut pentru voi
eu doar l-am purtat
zdrobiți-l
primiți-l înfiați-l
ca pe străinul vostru preferat
i-ați compus o peșteră
ați devenit singurul lui habitat
dar el e același cântec nomad proaspăt uscat
același prunc mototolit acoperit de duna maternă